Universitatea Craiova a câştigat cu 2-1 prima manşă a dublei cu Istanbul Başakşehir, din play-off-ul Conference League, iar returul se joacă în seara aceasta, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”, arbitru fiind germanul Daniel Schlager. Este a doua oară când Universitatea Craiova se află la porţile grupelor Conference League, după ce acum 3 ani a pierdut dramatic calificarea.
Mirel Rădoi este antrenorul cu care Universitatea Craiova a fost cel mai aproape de accederea în grupele unei competiţii europene, respectiv Conference League. Se întâmplă acum, când oltenii au nevoie de măcar un egal pentru a trece de Istanbul Başakşehir, şi s-a mai întâmplat acum 3 ani, când Universitatea Craiova a fost eliminată în play-off de israelienii de la Hapoel Beer Sheva, la lovituri de departajare. În rest, o singură dată a mai trecut Craiova 2 tururi în cupele europene: în 2019, când le-a eliminat pe Sabail şi Honved Budapesta şi s-a împiedicat de AEK Atena, în turul 3 preliminar al Europa League.
În 2022, Universitatea Craiova a fost eliminată din play-off-ul Conference League de Hapoel Beer Sheva, la lovituri de departajare
În 2022, Universitatea Craiova juca prima manşă a play-off-ului Conference League acasă la Mirel Rădoi, la Drobeta Turnu Severin, şi termina la egalitate, scor 1-1, cu Hapoel Beer Sheva. Andrei Ivan puncta din penalty atunci, după ce Paul Papp a fost eliminat la pauză pentru că a lovit un adversar care l-a provocat.
În retur, croatul Ante Roguljic deschidea scorul în prelungiri, dintr-o lovitură liberă pe arena „Toto Turner”, dar imediat gazdele au egalat şi au trimis partida la lovituri de departajare, unde ratările lui Andrei Ivan şi Nicuşor Bancu s-au dovedit decisive. Se poate spune că atunci Universitatea Craiova a fost la un sfert de oră de grupele unei competiţii europene. De această dată, un meci îi mai desparte pe alb-albaştrii de această performanţă.
Faţă de jucătorii care au evoluat în dubla cu Beer Sheva, mai sunt acum în lot: Nicuşor Bancu, Laurenţiu Popescu, Alexandru Creţu, Vladimir Screciu şi Ştefan Baiaram.
Eliminarea în faţa celor de la Beer Sheva nu a însemnat doar ratarea prezenţei în grupe şi a încasării unei sume importante, ci a reprezentat şi deteriorarea atmosferei din cadrul echipei, care avea să conducă la plecarea lui Mirel Rădoi.
Mirel Rădoi: „E un meci decisiv, va trebui să fim mai exacţi ca în tur. Întâlnim un adversar rănit, dar mult mai valoros decât noi, prin calitatea jucătorilor. Nu sunt de acord cu cei care au zis că plecăm favoriţi, pentru că e greu să păcăleşti de două ori un adversar mai bun. Va fi mult mai greu ca în tur, pentru că ne-au cunoscut şi pentru că nu mai au nimic de pierdut. Am emoţii şi responsabilitate. Emoţiile partidei, ale rezultatului, ale desfăşurării jocului. Resposabilitatea calificării, de a lua presiunea de pe umerii jucătorilor, de a face 30.000 de oameni fericiţi, responsabilitatea clubului, care trece printr-o perioadă foarte grea, a fair-play-ului financiar şi o perioadă îndelungată în care nu am fost în Europa. Sper să fiu capabil să le transmit calm, publicul îţi dă elan mare şi dacă nu ai un calm, poate fi o armă cu două tăişuri”.